joi, 30 octombrie 2008

69.

Cătălin.G (nu CătăLin.Ge, atenţie!) mi-a pasat tag-ul şi abia aştept să scriu cele 69 (99 de fapt) de lucruri despre mine, ca să pot să împovărez şi eu pe alţii.
Să începem zic:

1. Râd foarte mult.
2. Câteodată râd prea mult.
3. RedBull îmi creează reacţii adverse.
4. Perioada sesiunii este perioada în care mă simt foarte energică şi vivace.
5. Am un frate de 6 ani.
6. Îmi place roşul.
7. Încă trăiesc prima iubire.
8. Fac foarte multe conexiuni, tot timpul, uneori nebănuite.
9. Îmi plac ochii mei.
10. Mă uit la emisiunea lui Mircea Badea de câte ori am ocazia.
11. Îmi place să beau cafele amare.
12. Sunt dependentă de rimel.
13. Pot fi destul de ironică uneori şi trebuie să mă cunoşti bine ca să ştii că nu sunt răutăcioasă.
14. În clasele a 7 a şi a 8 a am fost Preşedinta Consiliului Local al Elevilor Sectorului 4 şi am apărut la televizor pe la diferite emisiuni.
15. Am avut o perioadă în liceu când eram înnebunită după fluturi.
16. Îmi place să mă uit pe pozele de la Sibiu, pentru că îmi trezesc cele mai frumoase amintiri de anul acesta.
17. Sunt foarte ambiţioasă.
18. Îmi place să fiu sinceră şi să mi se răspundă la fel.
19. Ador plimbările prin Cişmigiu toamna.
20. Îmi place să stau noaptea pe malul mării, să ascult doar valurile.
21. Am avut un căţeluş, pe care îl chema Berny, dar a murit călcat de o maşină. Trist moment.
22. Îmi face plăcere să merg la ţară, la bunici, când se culege via.
23. Îmi place să primesc flori.
24. Îmi schimb stările de spirit cu multă uşurinţă, derutându-i întru-câtva pe cei din jur.
25. Am mici superstiţii de care vreau să scap.
26. Nu pot să sar niciodată peste micul-dejun.
27. Nu am mai condus de foarte mult timp.
28. Nu am mers niciodată pe role.
29. Pe frati-miu l-am învăţat, în schimb.
30. Îmi face plăcere să cunosc foarte mulţi oameni.
31. Port tot timpul în geanta mea imensă o sticlă de apă/suc.
32. Adorm tot timpul stând întoarsă pe partea dreaptă.
33. Am perna mea favorită de la vârsta de 6-7 ani şi, dacă aş putea, aş căra-o cu mine în călătorii.
34. Îmi place să mă joc.
35. Încă mai colorez.
36. Am o fundă mare pe oglinda din cameră.
37. Mă uit pe bloguri cu cercei în fiecare zi. Când am poftă, îmi şi comand.
38. Îmi place să-mi fac planuri şi să am totul foarte bine organizat.
39. Am foarte multe lumânări parfumate în cameră.
40. Am văzut toate episoadele "Friends" de cel puţin trei ori şi totuşi râd cu poftă de câte ori le revăd.
41. Mă plictisesc destul de repede atunci când lucrurile merg în linie dreaptă.
42. Sunt adepta teoriei boom-ului şi recesiunii în ceea ce priveşte traiectoria vieţii.
43. Îmi plac surprizele plăcute.
44. Am o singură pereche de ciorapi albi în sertar, restul având culori "turbate".
45. Păstrez orice prostioară despre care am eu intuiţia că mi-ar mai putea folosi cândva.
46. Am ţinut jurnale timp de 7 ani de zile. Anul trecut am încheiat ciclul, pentru că ajunsesem într-o perioadă foarte agitată şi alertă şi nu mai aveam timp să-l reactualizez şi asta mă enerva cumplit.
47. Reţin numele persoanelor cu destul de mare uşurinţă. Uneori le intuiesc.
48. Am în telefon 2921 de mesaje, în căsuţa de intrări, şi nu aş renunţa pentru nimic la ele. Ba mai mult. Aştept să se mai adune. :D
49. Nu am simţul orientării în spaţiu, în special în ceea ce priveşte Bucureştiul.
50. Am o memorie vizuală foarte bună totuşi.
51. Mi-este foarte greu să-mi stabilesc o melodie preferată. Tresalt la tot ce înseamnă Coldplay şi Leonard Cohen, totuşi.
52. Sunt fană "Copiii de la camera 402", de pe Fox Kids. Capra Schinitzi m-a inspirat de foarte multe ori.
53. Nu am fobii rasiale, nu mă deranjează orientările sexuale ale oamenilor de lângă mine şi nu o să înţeleg niciodată de ce pe unii îi supără atât de tare aceste aspecte.
54. Bunicul care a murit când eram eu mai micuţă a contribuit foarte mult la dezvoltarea mea ulterioară prin poveştile lui şi prin peripeţiile prin care am trecut împreună.
55. Nu reţin niciodată bancuri.
56. Pot fi extrem de migăloasă dacă îmi place ceea ce am de făcut.
57. Mi-ar fi plăcut să fi învăţat de mică să cânt la chitară sau la pian. Şi îi admir pe cei care ştiu.
58. Încă mai colind cu plăcere.
59. Îmi plac versurile lui Nichita Stănescu.
60. Sunt suficient de masochistă cât să mă uit la filme cu adevărat de groază, chiar dacă apoi dorm cu lumina aprinsă.
61. Sunt ipohondră.
62. Sunt un pic obsedată în privinţa curăţeniei şi a spălatului pe mâini. Niciodată nu este suficient de mult pentru a ucide microbii. :D
63. Sunt foarte orgolioasă.
64. Nu am o mare simpatie pentru oamenii care se plafonează. Mie mie se pare că întotdeauna se poate şi mai bine.
65. Am nasul foarte fin când vine vorba de descoperiri detectivistice. :D
66. Sunt proaspăt membru VIP.
67. În generală pictam foarte bine, mai ales peisaje pe bileţele minuscule. S-a mai risipit din talent o dată cu trecerea anilor.
68. Am avut germana trecută în orar timp de 12 ani. Spre ruşinea mea, nu am atins nivelul pe care ar fi trebuit să îl ating după atâta timp.
69. Am foarte multe contacte în lista de mess cu care vorbesc extrem de rar sau deloc.

Bonus: Am întâlnit-o pe Magda Ciumac pe stradă şi am exclamat admirativ după ţinuta ei perfect asortată.

69 este cifra potrivită, pentru că sunt suficient de multe lucruri cât să spuneţi că ştiţi ceva despre mine, dar suficient de puţine cât să rămână loc de mister şi curiozitate. Îi împovărez pe Alex şi Zăpă. Spor!

14 comentarii:

Anonim spunea...

Maine voi prelua leapsa:D
O sa am ceva de furca:P:P
Felicitari ca ai intrat in Vip! Sa faci multe proiecte frumoase!!

Og spunea...

si eu tot maine... ah, acum tre sa stau sa gandesc...

Anonim spunea...

S-a facut (cu un strop de intarziere):)

Anonim spunea...

tre' sa faci PDS, altceva nu prea mai conteaza :)

Piersicutza spunea...

@Zăpăcita: Abia aştept să citesc! ;)

@Alex: Ai văzut că nu a fost greu? Şi puteai mai mult... :P

@Dani: Îmi doresc tare mult să fac PDS, aşa că voi fi acolo, de partea cealaltă a baricadei acum. Come here! >:D<

iulian zaharia spunea...

mircea badea??

Anonim spunea...

trebuie sa te uiti la the big bang theory neaparat!!!
si eu rad mult si aiurea.
bate-o la cap pe miruna sa ne mai vedem, poate saptamana viitoare ;)

Piersicutza spunea...

Eu i-am zis Mirunei ca vreau sa ne intalnim, dar nu s-a concretizat nimic pana acum, din pacate...dar ne revedem curand! ;) te aisgur :P

Anonim spunea...

in cazul asta o batem la cap amandoua pana cedeaza :P (sper ca nu citeste)

Piersicutza spunea...

Nu citeste, ca la mine pe blog s-a cam depus praful...mereu mi-am gasit alte lucruri de facut decat sa postez si am pierdut-o ca vizitator fidel. :D o luam prin invaluire! :P

Anonim spunea...

atunci asa sa fie :)) eu incep de luni, sa ne sincronizam! :P

Piersicutza spunea...

Tu mai ai examene? Ai terminat sesiunea? Eu zic sa ne mutam si pe hi5, sa facem si acolo rating si abia apoi pe mess... :)) :P

Anonim spunea...

:)) duminica termin.
eu renunt la optiunea cu hi5, trec pe mobil si mess.
ar fi dubios sa abordam aceleasi metode, totusi :))
ne vedem sapt viitoare
te puuuuuuup

Piersicutza spunea...

Mult spor atunci! Te pup si abia astept sa vorbim! :P