Mă gândeam că lupta pentru moaştele Sfântului Dumitru a fost aprigă, dar îmi dau seama că lupta politică presupune şi mai multe coate în gură. În gura cui? În gura cadrelor didactice, care o ţin deschisă în faţa televizorului, privind cum mingea salariilor lor este pasată de la Băsescu la Tăriceanu şi invers. O luptă electorală care şi-a găsit pretextul într-o majorare sclipitoare a salariilor cu 50%. Şi acum, aceşti doi oameni respectabili ai statului se întrec în declaraţii vituperante, reuşind încă, după atâta timp, să mai stârnească atenţia cuiva. Sindicatele din învăţământ îi iau în serios. Mai au puterea să se lase traşi în această şaradă de doi bani, care anticipează măcelul alegerilor din 30 noiembrie.
Analizând critic, pe sub sprânceană, îţi dai seama de cât colo că pute a guri spurcate. A guri uscate, însetate după locuri pe scaunele de senatori şi deputaţi. Băsescu însă joacă inteligent şi merită apreciat. Apare în faţa naţiunii şi susţine cu zâmbetul său de muiere virgină că salariile trebuie să fie mărite. Trebuie şi se poate. Dar nu se vrea. Ridică pleoapa sa de la ochiul stâng şi priveşte drept spre profesorul flămând, din faţa televizorului. El este de partea lor.
Tăriceanu se prinde încă o dată în horă, aiurea în tramvai, şi se împiedică. Se împleticeşte. Ştie că a primit-o sub centură, dar se târăşte pe coate.
Bineînţeles că, dacă Băsescu ar fi bănuit, chiar şi pentru o clipă, faptul că majorarea ar fi fost posibilă şi că Tăriceanu ar fi răspuns afirmativ, strategia lui ar fi fost cu totul alta. Dar aşa...mizează pe stomacul gol al cadrelor didactice şi pe jocul prost, de om rău, al lui Tăriceanu. Atrage atenţia asupra paiului din ochiul primului-ministru pentru a masca bârna din al său.
Ce mă deranjează? Că joaca lor a depăşit pătrăţelul de gunoi permis. Se întind prea mult.
Analizând critic, pe sub sprânceană, îţi dai seama de cât colo că pute a guri spurcate. A guri uscate, însetate după locuri pe scaunele de senatori şi deputaţi. Băsescu însă joacă inteligent şi merită apreciat. Apare în faţa naţiunii şi susţine cu zâmbetul său de muiere virgină că salariile trebuie să fie mărite. Trebuie şi se poate. Dar nu se vrea. Ridică pleoapa sa de la ochiul stâng şi priveşte drept spre profesorul flămând, din faţa televizorului. El este de partea lor.
Tăriceanu se prinde încă o dată în horă, aiurea în tramvai, şi se împiedică. Se împleticeşte. Ştie că a primit-o sub centură, dar se târăşte pe coate.
Bineînţeles că, dacă Băsescu ar fi bănuit, chiar şi pentru o clipă, faptul că majorarea ar fi fost posibilă şi că Tăriceanu ar fi răspuns afirmativ, strategia lui ar fi fost cu totul alta. Dar aşa...mizează pe stomacul gol al cadrelor didactice şi pe jocul prost, de om rău, al lui Tăriceanu. Atrage atenţia asupra paiului din ochiul primului-ministru pentru a masca bârna din al său.
Ce mă deranjează? Că joaca lor a depăşit pătrăţelul de gunoi permis. Se întind prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu