În parc.

Am fost astăzi în parc. Frumoasă zi,nu ai ce să-i reproşezi. Mă simţeam vioaie şi visătoare şi mai copil decât sunt de fapt. Am mers pe alei. Am luat fiecare alee în parte şi am păşit hotârâtă, ca şi cum de puterea pasului meu ar fi depins însăşi viaţa. Îmi place să mă joc aşa uneori. Îmi place să îmi imaginez că întregul curs al universului depinde de un pas de al meu. Naivă...ştiu...dar e plăcut să te simţi puternic,chiar şi numai pentru o frântură de clipă. Între noi fie spus acum, mai am eu o obsesie oarecum ciudată...de fiecare dată,în îmbulzeala de la metrou,îmi place să mă iau la întrecere cu oamenii grăbiţi,fără ca ei măcar să-şi imagineze ce-mi trece mie prin minte...îmi place numai să cred că dacă îl pot întrece pe un nene grăbit să ajungă la job, pot să întrec orice... Exact aşa, azi în parc mă întreceam cu mine însămi. Era o luptă dârză şi nu puteam prevede finalul...când a fost curmată brusc... o minge mi s-a oprit în piciorul drept. M-am uitat buimacă în jur, dar nu-mi dădeam seama de unde venise... Din senin însă aud o voce piţigăiată: "Tanti, îmi alunci şi mie mingiutsa, te log eu mult din sufleţelul meu?"... M-a amuzat formularea şi un zâmbet mi-a înseninat privirea. I-am aruncat mingiuţa şi am plecat mai departe. Numai că acum mă simţeam istovită. Simţeam că abia mai trag plumbul picioarelor după mine şi îmi simţeam gândurile adormite...M-am aşezat într-un leagăn singuratic.Aveam senzaţia că nu mă gândesc la nimic, dar mă surprindeam uimită sau supărată sau veselă. Apoi îmi trecea. Mi-a venit ideea să-mi pândesc un gând, să sar pe el şi să-l fac să mărturisească tot. Mi-am pregătit lasoul şi am pornit la vânătoare. Dar acum, parcă dinadins, niciunul nu mai avea curaj să răsară. Când, după perdeaua galbenă, am zărit un copil...Chicotea.Se ascundea.Apărea mai întâi îmbrăcată în rochiţă cu buline. Se ascundea. Apoi avea pijămăluţe cu Sandy Bell. Se ascundea. Ieşea iar, dar o vedeam cu o sapă mică în mână, cum se chinuie să taie florile...Da,da,da...aţi ghicit...eram eu. Mă uitam la mine şi mă amuzam foarte tare de cuvântul "tanti". "Nu se poate să fi crescut atât de mult...eu nu-mi aminte..." şi în clipa următoare o mână mă bate pe umăr şi strigă gros: "Don'şoară...păi da...buletin aveţi? Că nu aveţi voie să vă daţi în leagăn...legea spune că amenda ie între 1 şî 5 milioane...că doar n-oţi avea până în 10 ani..." "Ba da." Şi am plecat elegant lăsând în urma mea un alt om uimit...cu mine eram doi.