Once...in a holiday camp I...

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă din copilărie. La o cafea cu miere, într-un loc drăguţ şi călduros. Şi începusem să depănăm amintiri din tabere. Orice copil trebuie să fii experimentat măcar un astfel de eveniment. Să stai toată noaptea cu grijă pentru plecarea de a doua zi, privind din când în când rucsacul pregătit, care zace lângă şifonier. Să te trezeşti vioi şi plin de emoţii. Să îţi alergi părinţii de teamă că pierzi cele mai bune locuri din autocar. Să spui primele tale glumiţe deocheate în şoaptă, ca să nu audă doamna învăţătoare/dirigintă şi să te pârască. Să cânţi în autocar la unison cu alte glăscioare fericite. Să fugi unde vezi cu ochii la primul tău popas. Să te cerţi cu ceilalţi, pentru că nu vă decideţi cine cu cine va sta în cameră. Să faceţi drumeţii luuuungi. Să faceţi noapte albă, cu bocănituri în uşă, hohote de râs, muzică, farse, pastă de dinţi pe clanţa celor mai somnoroşi, paturi rupte şi geamuri care au cedat în urma luptei cu castaveţi. Să fii nevoit să mănânci mâncare care nu seamănă cu cea a mamei şi te nemulţumeşte pe deplin. Pentru că numai în asemenea împrejurări te poţi căli, poţi învăţa. Pentru că numai din astfel de întâmplări poţi rămâne cu cucuie, cu fobie de insecte, cu semne pe umărul drept, cu prieteni pe viaţă, cu brăţări şi cruciuliţe culese de prin fiecare staţiune. Pentru că sigur îţi vei aminti şi peste 10 ani cum l-a prins diriga pe colegul tău zănatic, înveşmântat în chiloţi şi bocanci, înjurând un păianjen, rămânând stupefiată...şi n-ai da imaginea asta pentru nimic în lume. Probabil că lucrurile ni se păreau atunci cu atât mai frumoase cu cât eram supuşi diferitelor coerciţii şi noi trăiam primele momente de rebeliune, în care ne permiteam să încălcăm regulile. Cel mai frumos este însă să priveşti fotografiile şi să râzi copios de toate instantaneele surprinse în faţa cabanei sau sub masa din sala cea mare, unde toţi aşteptau cu răsuflarea tăiată venirea ursului... :D