Căldură. Mă trezesc transpirată, cu părul vâlvoi. Simt cum toate vasele de sânge sunt dilatate şi cum abia mă pot mişca. Deschid geamul. Un miros apăsător de asfalt cu susan intră cu nesimţire pe fereastră. Îmi vine să vomit. Asfaltează şinele de tramvai. Creadeam că scăpasem. Sparg şi trotuarul. Din nou. Au uitat de firele pentru stâlpii de lumină. Mă uit buimacă în jur şi închid geamul. Nu mai pot suporta mirosul. Mă apuc să văcănţuiesc. Mă duc până la bucătărie, prepar un ceai cu multă gheaţă şi lămâie. Mă urc în vârful patului. Iau o carte. Citesc cu sete primele cinci pagini. Încep să mă fâţâi. Mai bine deschid puţin calculatorul. Ascult câteva melodii. Rămân blocată pe butonul de shuffling. Intru pe mess. Cei mai mulţi dorm. Ceilalţi au doar messul deschis, dar nu sunt acasă. Mai intru puţin pe blog. Scriu două-trei rânduri şi şterg repede. Nu-mi place. Îmi trece prin cap ideea să o iau de la început, cu o temă diferită. Mă las păgubaşă. Nu am inspiraţie azi. Poate altădată. Intru pe forumul facultăţii. Un singur topic necitit. Neinteresant. Start-Turn Off Computer. Deschid televizorul. Îl răsfoiesc rapid. Emisiuni ruginite. Plictiseală pe feţele tuturor. Mă gândesc să dau un telefon, să ies să iau o gură de aer cald şi îmbâcsit. "Ieşim?" "Când? Acum?!?" "Da.Acum.Ce ţi se pare atât de ieşit din comun?" "Păi nu ştiu...uită-te şi tu pe geam...e atââââât de caaaaald şi mi-e lene să ies acum...nu ştiu...ce facem acum afară?" "Păi...mergem şi bem un suc la o terasă." "Hai mă...nu. Asta mai bine facem diseară, când iese toată lumea." "Păi nu ştiu...vrei să mergem la plimbare?" "Pe călduraaaa astaaaa? Ai înnebunit??? În niciun caz. Nu pot să stau în soare mai mult de 15 minute." "Bine...şi atunci ce idee ai?" "Uite ce...eu zic să stăm în casă acum. Ieşim diseară, frumooos." "Bine.Pa." "Biiine că e paaaaaa...te-ai supărat acum." "Ba nu." "Bine...dacă nu te-ai supărat ne vedem diseară." Mă pun în pat din nou. Abia aştept să plec din Bucureşti. Abia aştept să ajung la mare...ba nu...la munte...ba nu...la mare....ba nu...la munte...
joi, 26 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
te-ai trezit si cu bretonul valvoi? muhaha ha. :D
Bretonul este şi mai rău...el stă pleoştit :)):)):))
Trimiteți un comentariu