Ei bine...un prim lucru pe care l-am observat mai demult de altfel, dar care astăzi era să-mi spargă ochelarii de soare este reprezentat de afişele electorale. Bine,bine...în campanie a fost bine şi frumos, toate partidele au avut grijă să le răspândească în toate colţurile capitalei, să ne jeneze retina de pe te miri unde, dar acum? Acum nu le mai strânge nimeni? Le lasă aşa să atârne triste peste tot, franjurate sau caricaturizate? Prea puţine partide au avut bunul-simţ să mai şi strângă jegul pe care l-au lăsat în urma lor.
Al doilea lucru atinge un subiect oarecum sensibil în ultimul timp: este vorba despre sindromul emo. Şi îmi cer scuze că îl numesc sindrom, dar mie mi se pare că se manifestă la fel ca sindromul premenstrual: tu nu-ţi dai seama că îl ai decât pentru că îţi spun cei de lângă tine că ceva nu este în regulă cu tine...şi la un moment dat începe să te mai doară aşa puţin. Aşa îl văd eu. Desigur...nu-i condamn pe cei contaminaţi sau care manifestă simptomele acestui sindrom. Eu doar sunt acel cineva care se sesizează că ceva nu este în regulă cu ei. Ca să ajung acum la subiectul meu propriu-zis: treceam prin faţa parcului Tineretului, intrarea dintre Şincai, mă duceam în staţia de 313. Şi mă uitam eu aşa rătăcită, în zare, când ceva pac! m-a lovit. Patru copilaşi fancy, trendy şi aducând al naibii de mult cu naţia emo se întâlniseră. Nimic neobişnuit ai spune. Nimic neobişnuit dacă nu ar fi fost toţi patru identici. Erau două fete şi doi băieţi identici. Semănau perfect: aceleaşi haine, aceeaşi freză, aceeaşi curea, acelaşi mers, aceeaşi ţigară slim în mânuţa delicată şi cu unghiile lăcuite...da,da...şi băieţi şi fete. Aaaa...şi aceeaşi ochi vineţi, "prin care se putea citi prin căte greutăţi au trecut ei de-a lungul timpului şi cât sunt de nefericiţi că nu au mai găsit placă de întins părul de la Phillips". (cuvintele dintre ghilimele sunt ironii pe care nu le-am putut stăpâni...uops! să-mi fie cu iertare).
Şi mă uitam la ei şi mă gândeam: "Doamne, ce ne mai place să facem parte din turmă!" Şi de obicei nu orice fel de turmă, ci din turma care are reguli cât mai simplu de urmat, ca să nu zic altfel. Asta ar fi o primă concluzie.
Cea de-a doua concluzie pe care o putem desprinde din acelaşi fapt este că s-a dat atâta importanţă sindromului emo încât lăcustele astea de generală au început să creadă că, urmând cei căţiva paşi simpli de "emo-ială", vor deveni şi ei importanţi. Ei bine...nu! Nu vor deveni importanţi. Vor deveni, în cel mai bun caz, nişte oameni slabi, fără coloană vertebrală şi care vor mări substanţial profitul companiei BIC.
Nu mă pot abţine să nu mai lansez încă o întrebare...nu de alta, dar poate se găseşte cineva mai luminat, mai citit, mai dăştept, să-mi spună: de ce sunt copiii ăştia deprimaţi? Adică...ce probleme vitale au TOŢI (rectific aici şi spun aproape toţi că am mai văzut şi "demodaţi"...ruşine să le fie!!)? Adică...nicio persoană nu a trecut prin viaţă ca prin parcul Disneyland...şi totuşi nu au fost mulţi cei care până acum au decis să se manifeste special.
But hey...who am I to jugde?
Eu propun ca anul ăsta să fie anul Emo. Să facem sărbători şi târguri cu tematică. Ar fi interesant...să auzi stringându-se: "Cumpăraţi de la noi! Cumpăraţi de la noi! Ştim să facem tăieturi şi în formă de hexagon, ferrari sau OZN!"
Desigur...cele două probleme nu au nicio legătură una cu cealaltă!! :))
10 comentarii:
aia sunt emo wanna be;)
ok,partea cu afisele o terminam repede: nu o sa le ia nimeni,dar stai linistita....vor fi acoperite cu afise pt concerte;)acum:de ce sunt copii asa de deprimati?pt ca asa e generatia,ca asa invata de la tv,ca se joaca fifa pe computer in loc sa iasa afara sa joace fotbal,ca vb pe mess in loc sa iasa sa vb ca lumea fata in fata cu prietenul.sunt doar cateva motive care mi-au venit pe moment.cat despre generatia emo...din partea mea cu cat mai multi cu atat mai bine,mai usor de prostit cand ai nevoie de oameni sa faca ce vrei.
Nu mi se pare ok să nu ia nimeni afişele...deşi ştiu că sper în zadar...În ceea ce priveşte sindromul emo...motivele invocate par destul de relevante. Numai că ultima ta frază m-a dezamăgit. Reflectă exact genul de atitudine care împinge şi încurajează copiii ăştia pe diferite căi obscure. Ce-i drept...nu putem fi toţi la fel...dar nici nu ne putem dori ca unii să fie proşti doar pentru ca noi să părem deştepţi. Vom fi nevoiţi la un moment dat să trăim în lumea pe care copiii ăştia, de acum, o creează şi o vor conduce...şi atunci ce?
postul mi se pare un pic cam fumat pentru ca deja jumatate din blogosfera a tratat acest subiect si tu nu vi cu absolut nimic nou in dicutie, vorbesti sa nu zici ca nu ai si tu un post cu emoisti in palmaresul tau, cel putin faza cu "vor deveni niste oamneni slabi fara coloana vertebrala" am mai citito deja in cel putin 3-4 alte bloguri. invata sa fii originala lasa trendismul deoparte ca nu da bine
Putea sa trateze toata blogosfera subiectul, dar eu nu-l tratasem...si chiar simteam nevoia sa-mi exprim parerea...si nu doar ca sa fiu trendy, ci ca sa expun un punct de vedere... consonant sau disonant cu celelate. :D
toata lumea se ia de emo kids.
hai, billy, ca nu e ca si cum i-as fi supus unei runde de dezbateri (you know what I mean :)) )... am fost blanda. :P
@BoBo: ("Am citit faza cu "simdromul emo" iar eu itit zic ca nu ai de unde sa iti dai seama ca un om e cu adevarat emo doar din frezura. Apropo, sigur ce ai vazut tu in tineretului, erau copii cu frezuri mango, ceea ce nu sunt caracteristice pentru emokids(stau pe langa tineretului) :P Si sa stii ca nu e frumos sa judeci sau sa cataloghezi oamenii dupa aspectul lor fizic :P")
îţi scriu aici răspunsul nelămuririlor tale...eu nu-i judec după aspectul fizic, ci ei îşi doresc acest lucru. În caz contrar nu s-ar chinui atât de mult să se înscrie în anumite tipare riguros stabilite. Eu tocmai despre acest lucru vorbeam...despre faptul că ei ascund sub aparenţa fizicului esenţa adevăratei lor personalităţi. Sau cel puţin asta m-am străduit să transmit.
deci chiar nu stiu ce aveti cu emo ... adica voi ii caracterizati dupa imbracaminte si freze ... si chiar nu e adevarat ca asa e la moda sa fii ,,emo'' ... aceia care sunt ,,emo'' au avut traume peste care nu au putut sa treaca in viata (majoritatea emo) deci nu va mai luati de ei fara motiv ... daca s'ar omori un manelar nu ati mai spune nimic ca deh ... e manelar ... dar daca s'ar omori un emo din cine stie ce traume voi imediat l'ati caracteriza
Toată povestea cu "emo" a pornit într-adevăr de la oameni cu probleme, adolescenţi care s-au luptat cu diferite traume ş.a.m.d. Dar, totuşi, nu toţi adolescenţii din ziua de astăzi, care se consideră emo, se află în această situaţie. Mie mi se pare că mai degrabă ei augmentează orice problemă pe care o au. Se îmbracă emo, se tund ca atare, se manifestă ca atare, dar în esenţă nu sunt emo. Tocmai asta este problema. Fenomenul emo a ajuns o formă fără fond. Tocmai aici băteam. Că lor li se pare trendy să se îmbrace şi să se comporte ca un emo, dar nu înţeleg esenţa acestui fenomen. Şi originile lui.
Trimiteți un comentariu