În aşteptare...

Ţi s-a întâmplat vreodată să stai să te uiţi la telefon, aşteptând să sune în fiece clipă şi să-ţi aducă o anumită veste? Sau nu neapărat o anumită veste, ci o veste pur şi simplu? O veste despre cineva sau ceva drag? Sunt sigură că ştii despre ce vorbesc. Şi mai ştii şi cum îţi tremură inima de emoţie când auzi sunetul de mesaj şi de dezamăgire când îl citeşti: "Factura dumneavoastră a fost emisă în data de...". Ei bine...starea asta mă caracterizează pe mine de câteva zile deja. M-am obişnuit cu ea. M-am împrietenit şi cu telefonul meu cu ocazia asta. Înainte nu prea îl suportam...mi se părea că se uită cam urât la mine când ţip la cineva. Acum am devenit chiar prieteni. Îl iau cu mine chiar şi când fac duş. Îl las cuminte pe maşina de spălat şi aştept să zbârnie din moment în moment, să-mi facă o surpriză. Dar nu. Este mereu tăcut sau vorbeşte numai ce nu trebuie. Nu s-a îndurat să-mi facă până acum surpriza pe care o aştept cu sufletul la gură. Sufăr când ascult muzică tare în cameră, pentru că mi-e frică să nu răguşească stringându-mă şi eu să nu fiu pe fază. Îl mai bag uneori sub pernă. Îmi zic în sinea mea că poate el, săracul, vrea să mă surprindă şi eu nu-i dau ocazia. Dar nu. El continuă să tacă. Şi să asculte cuminte, fără ecou, poveştile pe care eu mă îndur să i le spun.


Later edit: pentru curioşi...Schnifi îl cheamă pe telefon şi nu, nu le dau numărul lui. :D