M-am alăturat astăzi persoanelor care conştientizează toate defectele Bucureştiului, dar care ajung să-l iubească necondiţionat. Un fel de iubire patologică, în care defectele celuilalt reprezintă tocmai motivul pentru care îl vrei alături. Am ajuns la concluzia asta printr-un raţionament foarte complicat şi greu de urmărit, pentru că mie îmi place de obicei să sar de una la alta.... Trebuia să citesc pentru examen, dar cum mai sunt destule ore până mâine dimineaţa, am decis că am timp să iau o pauză şi să-mi lipesc nasul de geam, să văd ce mai face lumea în lipsa mea. Acum câţiva ani deschideam geamul şi vedeam în faţa ochilor numai verdeaţă, copăcei şi cerul...peisaj trist şi anost. Nimic nu se compară cu blocurile de 20 de etaje care se ridică acum sub nasul meu. Nu te pripi să tragi concluzii răutăcioase, căci uneori poate fi foarte interesant să stai şi să te uiţi cum se plimbă macaraua şi cum multe furnici transpirante pun geamuri unei cutii de chibrituri.
Un sentiment acut de neplăcere am simţit de asemenea când mi-am dat seama că e linişte.Nu bocănit, ciocănit, vâjâit...şine de tramvai zornăind bucuroase, muncitori urlând urangutaniceşte...au terminat lucrările după abia un an. Îmi vor lipsi cu siguranţă toate astea. Şi nu sunt ironică. E ciudat de linişte în casă acum. Aproape că nu mă pot concentra, pentru că acum îmi aud gândurile...
Ehhh...dar asta este şi trebuie să merg mai departe. Sunt convinsă că se vor întoarce să-mi schimbe bordurile şi fericirea îmi va reveni. Sunt aproape convinsă că "vom scăpa de primar" nu echivalează cu "nu mai avem nevoie de borduri în Bucureşti", aşa că...încă mai am o şansă să pătrund în nirvana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
De când mi-am pus termopane e prea linişte in casă şi nu pot învăţa.
Noroc că am râşniţa veche în camera cu mine şi hârâie ventilatorul de la sursă destul de tare. :D
Trimiteți un comentariu