Tele"fără"viziune.

Mereu mi-am pus întrebări legate de fascinaţia televizorului. Toţi avem momente, e drept unii mai rar, alţii mai des, în care prindem rădăcini în fotoliu, cu telecomanda în mână şi ceva din noi nu se îndură să apese Turn off. Şi te întrebi atunci ce anume te face să reacţionezi astfel, ce anume te fascinează la evenimentele prezentate dincolo de ecran. Ei bine, totul...pentru că, în general ăsta este rolul lor şi ele sunt selectate tocmai după acest criteriu.
Şi dacă am ajuns la concluzia că pot empatiza cu cei care nu pot închide imaginea unei vieţi perfecte, petrecută într-o casă cu piscină, care nu se pot rupe din avalanşa reclamelor sau care sunt pur şi simplu stupefiaţi de fapte apocaliptice, mă revoltă în schimb persoanele care îşi tranformă viaţa într-un spectacol doar din dorinţa de a trece de cealaltă parte a baricadei. Mă tot frământă întrebările: Oare ce fel de satisfacţie găseşti în a-ţi împărtăşi secretele unei întregi naţiuni? În a-ţi pune pe tavă viaţa personală? În a-ţi lăsa intimitatea invadată cu bocancii? De ce simt femeile nevoia să apară pe AcasăTv, relatând cu vocea gingaşă şi uşor tremurândă cum au fost ciomăgite cu făcăleţul la fund, pentru că au făcut mămăliga cu cocoloaşe? De ce simt unele familii nevoia să se înscrie la "Schimb de mame" şi să-şi etaleze cele mai intime momente? De ce am senzaţia că femeile sunt mult mai vulnerabile în faţa televiziunii decât bărbaţii? Compensează oare faptul de a fi arătat pe stradă cu degetul, chiar şi în sens peiorativ?
Adiacent acestei probleme, mă gândeam zilele trecute la faptul că sintagma "Ridendo castigat mores" se aplică din ce în ce mai puţin în societatea în care trăim. O societate a orgoliilor, în care fiecare îşi doreşte să se individualizeze, dar în acelaşi timp să se identifice cu turma din care s-a ridicat. Râsul, "mişto-ul" nu-i mai determină pe amatorii de exhibiţionism sentimental să se ruşineze de modul în care îşi arată ridurile sufleteşti, nu-i mai determină pe oamenii cu capul găunos să se retragă ispăşiti atunci când nu au nimic inteligent de spus. Ba din contră. Mi se pare mie că emisiuni precum "Cronica cârcotaşilor", "Divertis show" sau alte minunăţii nu fac altceva decât să le gâdile orgoliile, să îi facă să se simtă alintaţi în ego-ul lor de "persoane publice, pă care mulţi are individie, mama lor a dracu'", să îi facă să se simtă în centrul reflectoarelor. Şi nu o dată am auzit principiul:"negativă sau pozitivă, publicitatea este publicitate". Aşa că, oare nu noi le dăm apă la moară unor astfel de oameni, să băltească în continuare în mocirlă intelectuală? Oare nu noi, telespectatorii, suntem responsabili de faptul că tot mai mulţi văd această mocirlă ca pe o oază? Oare nu prin faptul că ne amuză cum vorbeşte Gigi Becali îl facem să urle şi mai tare pe posturile TV?



sursa imaginii: http://www.hit.ro/foto-video/Televizor-activat-prin-gesturi-fara-telecomanda