Agitaţie din partea organizatorilor. Relaxare din partea aşa-numitelor vedete, care vin şi te întreabă de sănătate, în timp ce tu stai uşor plictisit la desk-ul B'estFest din Sofitel. Aer condiţionat, multă apă plată şi conversaţii scurte în limba engleză. Aş fi zis că asta este totul, dacă nu aş fi păşit cu hotărâre pe teritoriul în care se cultivă propriu-zis atmosfera b'estfestiană. Voluntari agitaţi şi "fericiţi să ajute", un public pestriţ şi uşor dezorientat de multitudinea de culori şi zumzete de tobe, "floricele" cu fustiţe scurte care te ademeneau cu reviste, baticuţe, insigne sau cu o spălătorie pentru bărbaţi, bere şi miros de grătar, oxigen parfumat şi screaming van, unde îţi puteai lăsa lejer certurile cu iubita/iubitul, problemele de la serviciu sau spaima de şerpi, silent disco sau plajă amenajată în mijlocul mării de beton. Concerte electrizante, susţinute de formaţii care ştiu cum să întreţină publicul şi cum să îl facă să vibreze. Printre un bax de apă cărat şi un cotor de bilet rupt, am tras cu ochiul la E.M.I.L., Sunrise Avenue, Stereophonics, Manu Chao şi Nelly Furtado. În topul gurii căscate şi a ochilor bulbucaţi, a şoldurilor mişcându-se şi a corzilor vocale tremurând, primul loc îl ocupă Manu Chao, care nu numai că a urcat pe scenă îmbrăcat în tricolor, suscitând interesul tuturor, dar a şi făcut un show care a cerut bis. Ne-a ridicat mâinile în aer şi ne-a accelerat circulaţia sangvină. Explozia serii, cel puţin din punctul meu de vedere, rămâne însă Silent Disco. Linişte, muzică, linişte, oameni fredonând melodii arhicunoscute, urechi "încăştiate", distracţie şi ţopăială. La anul ne revedem la Romexpo cu siguranţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu